O mamă din Rusia și-a vândut fiul nou-născut pentru a face rost de bani cu care să-și plătească operația de rinoplastie. După ce a fost arestată, femeia le-a mărturisit polițiștilor că a primit 3.000 de lire sterline în schimbul bebelușului, suma de bani de care avea nevoie pentru intervenția estetică.
Femeia în vârstă de 33 de ani, originară dintr-un oraș din sudul Rusiei, și-a vândut bebelușul la doar cinci zile de când i-a dat viață. Potrivit unor surse din cadrul poliției, aceasta a spus că avea nevoie de bani pentru a-ș achita operația estetică de rinoplastie. Pentru a-i fi protejată identiatea, numele femeii nu a fost dezvăluit.
Raportul poliției arată că rusoaica a primit suma de 274 de lire din partea unui cuplu care a acceptat să ia copilul născut în data de 25 aprilie. La scurt timp după ce a fost făcut schimbul, băiețelul s-a îmbolnăvit, iar noii părinți au trebuit să îl ducă la spital. Odată ajunși acolo, aceștia au fost nevoiți să prezinte certificatul de naștere al bebelușului.
Pentru a obține documentul, cei doi au plătit 1.370 de lire sterline, după ce, timp de o lună, au negociat intens prețul cu mama care și-a vândut copilul. Aceasta le-a spus celor doi „clienți” că avea mare nevoie de bani pentru rinoplastie. În plus, aceștia urmau să achite și restul de 2.730 de lire, pentru a acoperi prețul integral al bebelușului. Tranzacția nu a putut fi, însă, finalizată, întrucât poliția a aflat despre acest caz și a intervenit.
Rusoaica a fost reținută de autorități și i-a fost deschis dosar pentru trafic pe persoane. „Autoritățile au deschis cazul împotriva unei rezidente în vârstă de 33 de ani din Kaspiysk. E suspectată că a încălcat paragraful h din Partea a 2-a a Art. 127.1 din Codul Penal”, a declarat Comitetul Federal Rus de Investigații. În prezent, oamenii legii urmează să stabilească ce pedeapsă îi va fi aplicată femeii, dar și ce se va întâmpla cu bebelușul acesteia, informează Daily Star.